Declaraþia de la Cambridge

Alliance of Confessing Evangelicals
20 aprilie 1996

Bisericile evanghelice din ziua de azi sunt tot mai dominate de duhul veacului acestuia decât de Duhul lui Cristos. Ca ºi evanghelici ne declarãm pe noi înºine la pocãinþa de acest pãcat ºi la redescoperirea credinþei istorice creºtine.

În cursul istoriei, cuvintele se schimbã. În ziua de azi, acest lucru s-a întâmplat cuvântului « evanghelic ». În trecut el a slujit ca o legãturã a unitãþii între o largã diversitate de tradiþii bisericeºti. Evanghelismul istoric a fost confesionalist. A îmbrãþiºat adevãrurile esenþiale ale creºtinismului ca cele ce au fost definite de marile concilii ecumenice ale bisericii. Pe deasupra, evanghelicii au împartãºit de asemenea o moºtenire comunã în « solele » Reformei Protestante a secolului ºaisprezece.

Astãzi, lumina Reformei a fost slãbitã în mod semnificativ. Consecinþa este cã, cuvântul « evanghelic » a devenit atât de inclusiv încât ºi-a pierdut înþelesul. Avem de-a face cu o pierdere primejdioasã a unitãþii ce a luat secole ca sã se formeze. Din cauza acestei crize ºi din cauza dragostei noastre pentru Cristos, evanghelia ºi Biserica Sa, ne strãduim sã afirmãm o nouã dedicare cãtre adevãrurile centrale ale Refomei si evanghelismului istoric. Aceste adevãruri le declarãm nu din cauza rolului lor în tradiþia noastrã, ci pentru cã credem cã sunt centrale Bibliei.

Sola Scriptura : Eroziunea autoritãþii

Doar Scriptura este regula inerantã a vieþii bisericii, dar biserica evanghelica de azi a separat Scriptura de funcþia sa autoritativã. În practicã, biserica este ghidatã mult prea des de cãtre culturã. Tehnici terapeutice, strategii de marketing ºi bãtaia lumii spectacolului au mult mai multe de spus despre ceea ce biserica doreºte, despre cum funcþioneazã ºi despre ceea ce oferã, decât are Cuvantul lui Dumnezeu. Pãstorii au neglijat supravegherea îndreptãþitã asupra închinãrii, inclusiv asupra conþinutului doctrinal al muzicii. În timp ce autoritatea biblicã a fost abandonatã în practicã, în timp ce adevãrurile s-au prãbuºit din conºtiinþa creºtinã ºi în timp ce doctrinele ºi-au pierdut proeminenþa, biserica a fost în mod crescãtor golitã de integritate, autoritate moralã ºi direcþie.

Mai degrabã decât sã adaptãm credinþa creºtinã astfel încât sã satisfacã nevoile consumatorilor, trebuie sã proclamãm legea ca fiind singura mãsurã a adevãratei dreptitudini ºi evanghelia ca singurul anunþ al adevãrului mântuitor. Adevãrul biblic este indispensabil înþelegerii, îngrijirii ºi disciplinãrii bisericii.

Scriptura trebuie sã ne ducã dincolo de nevoile simþite cãtre adevãratele noastre nevoi ºi sã ne elibereze din a ne vedea pe noi înºine prin imaginile seducãtoare, cliºeele, promisiunile ºi prioritãþile culturii de masã. Doar în lumina adevãrului lui Dumnezeu putem sã ne înþelegem pe noi corect ºi sã vedem grija lui Dumnezeu pentru nevoile noastre. Biblia, deci, trebuie sã fie invãþatã ºi predicatã in bisericã. Predicile trebuie sp fie expoziþii ale Bibliei ºi ale invãþãturii ei ºi nu exprimarea opiniilor predicatorilor sau ideilor veacului. Trebuie sã ne hotãrâm pentru nimic mai puþin decât Dumnezeu ne-a dat.

Lucrarea Duhului Sfânt în experienþa personalã nu poate fi desfãcutã de Scripturã. Duhul nu vorbeºte pe cãi independente Scripturii. Aparte de Scripturã nu am fi cunoscut niciodatã harul lui Dumnezeu în Cristos. Cuvântul biblic, mai degrabã decât experienþa spiritualã, este testul adevãrului.

Teza întâi : Sola Scriptura

Reafirmãm Scriptura inerantã ca fiind singura sursã de revelaþie divinã scrisã, singura care poate obliga conºtiinþa. Biblia singurã învaþã tot ceea ce este necesar pentru mântuirea din pãcat ºi este standardul prin care tot comportamentul creºtin trebuie mãsurat. Negãm orice crez, conciliu sau individ care ar putea sã oblige conºtiinþa unui creºtin, ca Duhul Sfânt vorbeºte independent sau contrar faþã de ceea ce este stabilit în Biblie sau cã experienþa spiritualã personalã poate fi vreodata un mijloc de revelaþie.

Solus Cristus : Erodarea credinþei cristo-centrice

În timp ce credinþa evanghelicã devine tot mai secularizatã, interesele sale au fost întunecate de cele ale culturii. Rezultatul este o pierdere a valorilor absolute, individualismul permisiv ºi o înlocuire a sfinþirii cu deplinãtatea, a pocãinþei cu redresarea, a adevãrului cu intuiþia, a credinþei cu simþirea, a providenþei cu întâmplarea, a speranþei rãbdãtoare cu eliberarea imediatã. Cristos si crucea Lui au fost mutaþi din centrul viziunii noastre.

Teza a doua: Solus Cristus

Reafirmãm cã mântuirea noastrã a fost îndeplinitã doar de slujba mijlocitoare a Cristosului istoric. Viaþa Sa fãrã de pãcat ºi jertfa Sa substituþionarã singure, sunt suficiente pentru justificarea ºi împãcarea noastrã cu Tatãl.

Negãm cã evanghelia este predicatã dacã slujba substituitivã a lui Cristos nu este declaratã ºi credinþa în Cristos ºi în slujba Sa nu este solicitatã.

Sola Gratia : Erodarea Evangheliei

Încrederea nejustificatã în abilitatea umanã este produsul naturii umane cãzute. Aceastã falsã încredere, umple acum, lumea evanghelicã; de la evanghelia stimei de sine, la evanghelia bunãstãrii, de la cei ce au transformat evanghelia într-un produs ce trebuie vândut, iar pe pacãtoºi în consumatori care vor sã cumpere, la alþii care trateaza credinþa creºtinã ca fiind adevaratã doar pentru cã funcþioneaza. Aceasta reduce la tãcere doctrina justificãrii indiferent de angajamentele oficiale ale bisericilor.

Harul lui Dumnezeu în Cristos nu e numai necesar ci este singura cauzã eficientã a mântuirii. Mãrturisim ca fiinþele umane sunt nãscute moarte din punct de vedere spiritual ºi sunt incapabile sã coopereze cu harul regenerator.

Teza a treia : Sola Gratia

Reafirmãm cã în mântuire suntem salvaþi de mânia lui Dumnezeu doar prin har. Este o lucrare supranaturalã a Duhului Sfant care ne aduce pe noi lui Cristos prin eliberarea din robia pãcatului ºi ridicarea noastrã din moartea spiritualã la viaþa spiritualã.

Negãm cã mântuirea este în vreun sens lucrare umanã. Metodele, tehnicile sau strategiile umane de ele însele nu pot îndeplini aceastã transformare. Credinþa nu este produsã de natura umanã neregeneratã.

Sola Fide : Erodarea articolului principal

Justificarea este doar prin har, doar prin credinþã ºi doar din cauza lui Cristos. Acesta este articolul prin care biserica stã în picioare sau cade. Astãzi acest articol este de multe ori ignorat, deformat sau negat de cãtre cãrturarii sau pastorii care susþin cã sunt evanghelici. Deºi natura umanã cãzutã a dat inapoi de la a recunoaºte nevoia dreptitudinii imputate în Cristos, modernitatea alimenteazã focul nemulþumirii faþã de Evanghelie. Am lãsat ca aceastã nemulþumire sã dicteze naturii lucrãrii ºi conþinutului lucrãrii.

Multi din miºcarea de creºtere bisericeascã cred ca înþelegerea sociologicã a celor de la amvon este la fel de importantã succesului evangheliei la fel ca adevãrul proclamat. Ca un rezultat, convingerile teologice sunt rupte de slujba lucrãrii. Orientaþia de marketing din multe biserici ia locul pe mai departe, ºtergând distincþia dintre Cuvãntul biblic ºi lumea, furând crucii lui Cristos ofensiva ºi reducând credinþa creºtinã la niºte principii ºi metode care aduc succes corporaþiilor seculare.

În timp ce teologia crucii poate fi crezutã, aceste miºcãri o golesc de fapt de însemnãtatea ei. Nu existã altã evanghelie decãt cea a substituþiei lui Cristos în locul nostru prin care Dumnezeu i-a imputat lui pãcatul nostru, iar nouã dreptitudinea Lui. Pentru cã El a purtat judecata noastrã, acum noi umblãm în harul Sãu ca cei care suntem pentru veºnicie iertaþi, acceptaþi ºi adoptaþi ca ºi copii ai lui Dumnezeu. Nu existã alt fundament pentru acceptarea noastrã înaintea lui Dumnezeu în afara lucrãrii mântuitoare a lui Cristos; nu în patriotismul, dedicarea bisericeascã, sau decenþa moralã a noastrã. Evanghelia declarã ce a fãcut Dumnezeu pentru noi în Cristos. Nu este despre ce trebuie sa facem noi ca sã ajungem la Cristos.

Teza a patra : Sola Fide

Reafirmãm cã justificarea este doar prin har, doar prin credinþã ºi doar din cauza lui Cristos. În justificare, dreptitudinea lui Cristos ne este imputatã nouã ca fiind singura posibila satisfacere a perfectei dreptãþi a lui Dumnezeu.

Negãm cã justificarea se sprijineºte pe vreun merit ce poate fi gãsit în noi, sau pe baza unei infuzii a dreptitudinii lui Cristos în noi, sau cã o instituþie care susþine cã este o bisericã dar care neagã „sola fide” poate fi recunoscutã ca o bisericã legitimã.

Soli Deo Gloria : Erodarea închinãrii teo-centrate

Peste tot unde în bisericã autoritatea biblicã a fost pierdutã, Cristos a fost înlocuit, Evanghelia a fost deformatã, sau credinþa a fost pervertitã, a fost dintr-un motiv: interesele noastre le-au înlocuit pe cele ale lui Dumnezeu ºi noi facem lucrarea lui în felul nostru. Pierderea centralitãþii lui Dumnezeu în viaþa bisericii de astãzi este comunã ºi lamentabilã. Aceastã pierdere permite transformarea închinãrii într-un spectacol, predicãrii Evangheliei într-un marketing, credinþei într-o tehnicã, a fi buni în a ne simþi buni ºi credincioºiei în a fi de succes. Ca un rezultat, Dumnezeu, Cristos ºi Biblia au cãpãtat o însemnãtate mult prea micã pentru noi ºi rãmân mult prea inconsecvent asupra noastrã.

Dumnezeu nu existã ca sã satisfacã ambiþiile, poftele umane, apetitul pentru consum sau interesele noastre spirituale private. Trebuie sã ne concentrãm atenþia pe Dumnezeu în închinarea noastrã, mai degrabã decât pe satisfacerea nevoilor noastre. Dumnezeu este suveran în închinare. Noi nu suntem. Grija noastrã trebuie sã fie pentru Împãrãþia lui Dumnezeu, nu pentru imperiile, popularitatea sau succesul nostru.

Teza a cincea : Soli Deo Gloria

Reafirmãm cã, pentru faptul cã mântuirea este de la Dumnezeu ºi a fost indeplinitã de Dumnezeu, este pentru gloria lui Dumnezeu ºi trebuie sã Îl glorificãm pe El întotdeauna. Trebuie sa trãim întreaga noastrã viaþã înaintea lui Dumnezeu, sub autoritatea lui Dumnezeu ºi doar spre gloria Sa.

Negãm cã îl putem glorifica într-un mod potrivit dacã închinarea noastrã este confundatã cu spectacolul, dacã neglijãm ori Legea, ori Evanghelia din predicarea noastrã, sau dacã stimei de sine, împlinirii de sine li se permit sã devinã alternativele Evangheliei.

Chemare la Pocãinþã ºi Reformã

Credincioºia bisericii evanghelice din trecut contrasteazã puternic cu necredincioºia din prezent. Mai devreme în secolul 20, bisericile evanghelice au susþinut un remarcabil efort misionar ºi au contruit multe instituþii religioase care sã deserveascã Împãrãþiei lui Cristos ºi cauzei adevãrului. Acea a fost o vreme cand comportamentul creºtin ºi aºteptãrile erau in mod pronunþat diferite faþã de cele ale culturii. Astãzi de multe ori nu sunt. Lumea evanghelicã îºi pierde azi fidelitatea biblicã, zelul misionar ºi busola moralã.

Ne pocãim de deºertãciunea lumeascã. Am fost influenþaþi de „evangheliile” culturii noastre seculare, care nu sunt evanghelii. Am slãbit biserica prin lipsa noastrã de pocãinþã serioasã, prin orbirea faþã de pãcatele din noi pe care le vedem în mod clar în alþii ºi eºecul nostru nescuzabil în a spune altora despre lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu facutã în Isus Cristos.

De asemenea chemãm înapoi cu seriozitate evanghelicii practicanþi care au greºit ºi au deviat de la Cuvântul lui Dumnezeu în problemele discutate în aceastã Declaraþie. Aceasta îi include pe cei ce declarã cã existã speranþã pentru viaþa veºnicã aparte de credinþa explicitã în Isus Cristos, pe cei care susþin cã cei ce resping pe Cristos vor fi mai degraba anihilaþi decât sã îndure dreapta judecatã a lui Dumnezeu prin suferinþã eternã, sau cei care susþin ca evanghelicii ºi Romano-Catolicii sunt una în Isus Cristos chiar dacã doctrina biblica a justificãrii prin credinþã nu este crezutã.

Alianþa Evanghelicilor Mãrtrisitori cheama pe toþi Creºtinii la a da considerare implementãrii acestei Declaraþii în închinarea, lucrarea, viaþa ºi evanghelizarea bisericii. De dragul lui Cristos. Amin.